Povestiri ACASA Povestiri de lecturi scolare

JURNAL

     Jurnal de femeie

Jurnal-de-femeie

Jurnal de femeie

     Reiau pagina ”Jurnal de femeie”, abandonată cu blog cu tot acum vreun an. M-am gândit să-i schimb numele, mi se părea cam discriminator acesta . Am zis întâi să-i spun ”Jurnal hebdomadar”, dar suna un pic cam snob. Să-i zic ”Jurnal săptămânal”, era prea simplu. ”Jurnal” și atât, era prea sec. ”Jurnalul meu”, sună cam pleonastic, normal că e al meu, de vreme ce e pe blogul meu, al cărui unic proprietar și autor sunt. Așa că am rămas la vechiul titlu și am redeschis jurnalul pe acest blog !

     Această pagină a apărut datorită unui jurnal intitulat ”Jurnalul unei femei simple”, văzut de mine pentru prima oară pe blogul lui Melly. De atunci, Melly a părăsit nu numai lumea virtuală, ci și pe cea reală, dar iată că amintirea ei nu s-a șters…

     Proiectul ”Jurnalul unei femei simple” a fost preluat din blogosfera engleză și lansat la noi de Taniușa, pe blogul Corcodușa. Cine vrea să se înscrie găsește tabelul la ea pe blog. Nici n-ar fi rău să vă înscrieți cât mai multe, jurnalul e un instrument excelent de întreținere a unui tonus moral, a unui psihic pozitiv.

     Eu nu am ținut niciodată un jurnal, poate din lipsă de timp, poate firea mea nu s-a potrivit cu ocupația aceasta. Cu timpul, însă, se mai schimbă lucrurile, ne mai schimbăm și noi. Mi-a făcut plăcere să citesc jurnalul lui Melly, apoi pe cele ale corespondentelor ei, care au lăsat la ea câte un comentariu. Pentru prima oară am simțit dorința să stau și eu în tihnă și să-mi aștern unele gânduri, nu pe hârtie, ci pe blog. E drept că, după un an, am întrerupt o perioadă destul de lungă, dar în tot acest răstimp am simțit lipsa jurnalului și dorința de a-l relua.

     Mi-am făcut socoteala când stau eu cel mai în tihnă, singură cu gândurile mele, și mi-a ieșit că duminica dimineață, când treburile casei sunt făcute și toată lumea încă doarme. Sunt o matinală și, am – n-am treabă, pe la șase trecute fix fac ochi. Așa că voi scrie și voi publica duminică dimineață, chiar dacă ”fetele” publică vinerea. Am înțeles că se poate publica în orice zi care urmează unei vineri. În fond, când ne facem bilanțul săptămânii, vinerea sau mai degrabă duminica ?!

Update: Totuși, prefer ca duminica dimineața să mă relaxez cu ai mei, decât să stau la computer. Așa că voi scrie în jurnal lunea dimineața! ☺

     Acestea fiind zise, cine vrea să afle ce am mai făcut și ce am mai gândit, ce am citit, cum m-am distrat (sau nu !), începând din 12 iulie 2015, este așteptat în fiecare luni dimineață la o nouă pagină de jurnal de femeie.

~~~~~~~~

2015

Pagina 1. 12.07. Caniculă și șaluri de lână
Pagina 2. 19.07. Terminator și pisici
Pagina 3. 26.07. Trădare și anturaj, sardine și clătite
Pagina 4. 02.08. Filme proaste și vietăți dragi
Pagina 5. 09.08. Măsură în toate și un fluture de catifea
Pagina 6. 16.08. Plăcerea de a uda grădina și un film tare
Pagina 7. 23.08. Miros de omletă, miros de busuioc…
Pagina 8. 31.08. Zeus și Hades, planuri și dantelă
Pagina 9. 07.09. Trandafiri și jumări, schițe vesele și un film iubit
Pagina 10. 14.09. A început toamna, începe și școala…
Pagina 11. 21.09. Relații între șefi și subalterni, relații între oameni…
Pagina 12. 28.09. Minți normale și minți diabolice, câini și pisici…
Pagina 13. 04.10. Moșmoane, metempsihoză și o gospodină…
Pagina 14. 11.10. 12 furioși, zacuscă și îmbrățișări…
Pagina 15. 18.10. Un film de suflet, covoare și ținute de teatru…

2016

Pagina 16. 04.01. Sărbătorile de iarnă
Pagina 17. 11.01. Vechea ordine, loialitate și adopții
Pagina 18. 18.01. Iarnă, răsfățuri, un film slab și unul bun
Pagina 19. 25.01. Temperaturi record, o budincă faină…
Pagina 20. 01.02. Vreme bună, o supă rafinată, un film incitant…
Pagina 21. 08.02. O supă grozavă, un film naturalist, fotografii frumoase…
Pagina 22. 15.02. Un film plăcut, o idee profundă, un cățel răsfățat…
Pagina 23. 22.02 Prin grădină, un film delicios, un gând înțelept…
Pagina 24. 29.02 O muzică sentimentală și un film fără perdea…
Pagina 25. 07.03 Un desert delicios, o muzică diafană, un film satiric…
Pagina 26. 14.03 Vreme de martie, muzica și dragostea…
Pagina 27. 21.03 Primule, vals-musette, un film cu zei…
Pagina 28. 28.03 Curățenie mare și multă ciocolată
Pagina 29. 04.04. Aniversarea celui drag și flori primăvăratice
Pagina 30. 11.04 Carte și film, memento mori, ciocolată cu căpșune
Pagina 31. 18.04 Un film comun și unul magic, un proiect bun
Pagina 32. 09.05 Grădina verde și marea albastră
Pagina 33. 16.05 Mozart, o revelație actoricească, atitudini…

4468025380

6 comments

1 ping

Skip to comment form

  1. maria

    Puteti face un rezumat despre Gavroche si Cosette? Multumesc.

    1. Zinaida Strinu

      Da, Maria, mi-am propus să povestesc tot romanul ”Mizerabilii”. Va începe să apară peste o lună-două.

  2. Alina Nicoleta

    Multumim pt sfaturi.noi incepem cl 8.,si avem marii emoti

    1. Zinaida Strinu

      Vă doresc succes! Citiți (și aplicați) ghidul ”Cum să înveți”, vă va fi de folos.

  3. Doru

    Bun regăsit în casă reamenajată!

    1. Zinaida Strinu

      Bun venit ! :)

  1. JURNAL (1). Caniculă și șaluri de lână...

    […] JURNAL […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>