Povestiri ACASA Povestiri de lecturi scolare

«

»

PUIUL (2)

Puiul de Ioan Alexandru Brătescu-Voinești

Partea a doua a povestirii pe scurt

Urmare la Puiul (2)

puiul 2

Puiul cel mare nu a ascultat-o pe mama lui, prepelița.

Puii au încremenit la pământ. Câinele s-a apropiat, după miros. Prepelița și-a luat atunci zborul, greoi, prefăcându-se rănită, ca să îl îndepărteze de pui. Crezând că o poate prinde, câinele s-a luat după ea și s-a îndepărtat de pui. Când a socotit că e în afară de bătaia puștii, prepelița a zburat iute în pădurice și s-a ascuns.

În vremea asta, puiul cel mare, uitând spusele mamei, și-a luat zborul. Vânătorul l-a zărit și a tras. L-a nimerit doar o alică, dar în osul aripii, care s-a crăpat și aripa a căzut fără a se mai putea mișca. Puiul a căzut într-un desiș, dar vânătorul nu l-a căutat, îl văzuse că e mic.

Într-un târziu, vânătorul și câinele nu s-au mai auzit. Atunci prepelița a strigat puii. Ei s-au dus repede și ea a văzut că lipsește cel mare. Când l-a găsit și i-a văzut aripa, a înțeles că nu va mai zbura niciodată. Nu i-a spus nimic, ba chiar l-a încurajat că se va face bine și va vedea și el orașele și râurile și marea.

Toamna, țăranii au arat miriștea și prepelița s-a mutat cu puii într-un lan de porumb. S-a cules apoi și porumbul și s-au tăiat cocenii, iar prepelița și puii s-au mutat la marginea păduricii. Zilele s-au scurtat, a venit frigul, frunzele au început să cadă. Se auzeau cum pleacă rândunelele, cocorii și alte păsări călătoare. Prepelița suferea și din cauza puilor chinuiți de frig, și din cauza celui care nu ar fi putut să-i însoțească în zborul spre țările calde.

Într-o zi a început să sufle crivățul și și-a dat seama că i-ar fi condamnat la moarte și pe ceilalți șase dacă mai rămâneau acolo. Cu sufletul împietrit de durere, și-a luat zborul cu cei șase pui. Nu a privit înapoi, ca să nu se răzgândească. În urma lor, puiul bolnav striga să nu îl părăsească, ba a și încercat să se țină după ei, târându-se. Nu a reușit și s-a oprit privind după ei până când nu s-au mai zărit.

După trei zile a nins viscolit, apoi a venit gerul. Puiul a suferi întâi groaznic de frig, apoi i s-a părut că se încălzește și a început să adoarmă, amintindu-și de aripa caldă a mamei. A murit înghețat, ținând degetele ghearei împreunate ca pentru a face semnul crucii.

Sfârșit

Sursa foto

Citește povestiri de lecturi pentru orice vârstă!

4468025380

2 comments

  1. Diana

    O alta poveste care mereu ma face sa plang (nu neaparat cu lacrimi) – motiv pentru care o si evit. :) De ce nu am evitat-o si acum? Pentru ca acum vreo cateva saptamani m-a rugat un nepot sa o caut – o avea pe lista de „lecturi particulare”… Am plans amandoi (cu lacrimi)! Asa e viata… dar cand exista vanatori… cih! Or avea, si ei, rostul lor….
    Iti doresc sa ai o zi frumoasa, Zina draga!

    1. Zinaida Strinu

      Nu-mi aminti! Ce-am mai plâns cu fiu-meu și la asta și la altele…
      Zi frumoasă, dragă Diana!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.