Povestiri ACASA Povestiri de lecturi scolare

«

»

MIZERABILII (35) de Victor Hugo

PARTEA a III-a MARIUS

CARTEA A V-A. BINEFACERILE SĂRĂCIEI

I Marius în luptă cu nevoile

Urmare la Mizerabilii (34)

mizerabilii

Mizerabilii. Domnul Mabeuf în grădina sa

După ce mâncă toți banii luați pe haine și pe ceas, Marius trecu prin încercări foarte grele. Fără hrană, fără căldură, cu hainele și ghetele rupte, Marius suferi de sărăcie. Acceptă orice fel de muncă și oricât de puțină mâncare, dar respinse de fiecare dată banii trimiși de mătușa sa.

Încet, încet, Marius termină facultatea. Îl înștiință și pe bunicul său, în scris. Domnul Gillenormand rupse scrisoarea în bucăți după ce o citi.

II Marius în sărăcie

Marius trăia din ceea ce câștiga la editura unde îl prezentase Courfeyrac. Închiriase o odăiță sărăcăcioasă, fără sobă, în casa Gorbeau. Chiria era destul de mică. Mânca puțin, bea numai apă. Își luase un rând de haine noi și avea trei cămăși. Se ferea de datorii și prefera să nu mănânce deloc decât să se împrumute. De asemenea, se retrăgea imediat din situații în care ar fi putut să-i fie știrbită mândria.

Tânărul nu îl uitase pe Thenardier, sergentul despre care credea că îi salvase tatăl de sub gloanțele și ghiulelele de la Waterloo. Îl căutase timp de trei ani ca să-l răsplătească, dar nu reușise să dea de el.

III Marius a crescut

La trei ani după ce se despărțiseră, Marius și bunicul lui nu făcuseră niciun pas spre împăcare.

Marius își închipuia că bunicul nu îl iubește. Se înșela, fiindcă bunicul, sub masca orgoliului său și asprimii sale, ascundea o mare iubire pentru băiat.

La rândul lui, Marius simțea duioșie când se gândea la bunic, dar nu putea să-i ierte faptul că fusese rău cu tatăl său.

Sărăcia îl întărise pe Marius și îl învățase să muncească și să lupte. Totuși, nu muncea în domeniul pentru care se pregătise, nu îl atrăgea munca de avocat. Un librar îi oferise un post, dar el nu voia să renunțe la libertate.

Tânărul trăia în singurătate. Nu avea decât doi prieteni, pe Courfeyrac și pe bătrânul Mabeuf.

IV Domnul Mabeuf

Bătrânul domn Mabeuf avea două iubiri: plantele și cărțile. Trăia singur, avea doar o îngrijitoare bătrână. Publicase o carte, ”Flora din împrejurimile Cauteretz”-ului, cu planșe colorate. Vindea două-trei cărți pe zi și astfel câștiga vreo două mii de franci pe an. Acesta era tot venitul său. Din puținii lui bani, domnul Mabeuf strânsese o mare colecție de cărți rare și una de stampe.

Bătrânul ținea la Marius, fiindcă era tânăr și fiindcă era blând. Îi vorbea acestuia despre tatăl său, dar nu ca om de arme, ci ca grădinar.

Spre 1830, domnul Mabeuf își pierdu tot avutul, ca urmare a falimentului unui notar. Veniră timpuri grele pentru toată lumea și nimeni nu mai cumpăra cartea lui. Într-o zi, vându o parte din stampe și se mută dincolo de marginea orașului, într-o căsuță foarte modestă. Slujnica lui nu fu mulțumită, dar își îndulcea supărarea citind romane.

V Sărăcia, soră bună cu mizeria

Marius îl vizita, totuși, destul de rar pe domnul Mabeuf. De asemenea, se întâlnea rar cu prietenul Courfeyrac. Prefera să facă singur plimbări lungi prin grădina Luxembourg sau pe bulevardele mărginașe. Așa descoperise casa Corbeau și se mutase acolo.

Pe la mijlocul anului 1831, bătrâna care îi făcea curățenie în odăiță îi povesti că vecinii, familia Jondrette, aveau să fie dați afară. Aflând că datorau chiria pe două luni, adică douăzeci de franci, Marius, care strânsese treizeci de franci, îi dădu în taină bătrânei douăzeci și cinci, ca să le plătească datoria și să le rămână și lor cinci franci.

VI Înlocuitorul

Regimentul locotenentului Theodule se mută la Paris. Bucuroasă, mătușa Gillenormand se gândi să îl înlocuiască pe lângă tatăl ei pe Marius cu Theodule.

Într-o dimineață, femeia îl anunță pe tatăl ei că Theodule va veni să-l vadă. Nepăsător, bătrânul continuă să-și citească ziarul, dar acesta avu darul să-l înfurie. Tocmai atunci sosi Theodule.
Domnul Gillenormand își pofti nepotul de frate să ia loc și începu să comenteze ceea ce citise. Pe măsură ce se înfuria mai tare, Theodule îl aproba tot mai supus. Numai că, sfârșind o tiradă, bătrânul îl privi în ochi și îi spuse că este un dobitoc.

Dă clic aici pentru Mizerabilii (36)

Sursa foto

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!

 

4468025380

2 comments

2 pings

  1. coco

    Ador Hugo si Zola, nu am pierduc nimic…cred…scris de ei!

    1. Zinaida Strinu

      Adevărați titani, fiecare în stilul lui!

  1. MIZERABILII (36) de Victor Hugo. Povestire pe scurt pentru elevi

    […] « MIZERABILII (35) de Victor Hugo […]

  2. MIZERABILII (34) de Victor Hugo. Povestire pe scurt

    […] MIZERABILII (35) de Victor Hugo » […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>