Povestiri ACASA Povestiri de lecturi scolare

«

»

MIZERABILII (1)

Mizerabilii de Victor Hugo

Este necesară o lămurire a titlului. În zilele noastre, ”mizerabil” numim un om nemernic, ticălos. Până la vremea la care Victor Hugo scria romanul ”Mizerabilii” (1845), termenul desemna oamenii aflați în abisurile sărăciei și suferinței, care nu aveau nimic, nici măcar o speranță. (Tocmai de aceea ei și-au căutat dreptatea și a izbucnit Revoluția Franceză, în anul 1789.)

Au existat și există în lume ambele categorii…

Citește despre viața și opera lui Victor Hugo!

PARTEA I FANTINE

Cartea întâi UN OM DREPT

I Domnul Myriel

mizerabilii

Mizerabilii

În anul 1815, episcop la Digne era domnul Charles-François-Bienvenu Myriel. În tinerețe fusese destinat de tatăl său să intre în magistratură. Sosise însă revoluția, fugise în Italia și se întorsese de acolo preot. În 1804 era preot la Brignolles și atrăsese atenția lui Napoleon cu o întorsătură dibace de frază. Se trezise numit episcop la Digne. În târgușorul Digne, domnul Myriel, monseniorul, trăia în palatul episcopal alături de sora lui, o fată bătrână, fiind serviți de doamna Magloire, menajera.

II Domnul Myriel devine monseniorul Bienvenu (binevenit)

Palatul episcopal se afla lângă spital. Palatul era măreț, camerele grandioase, curtea și grădina de asemenea. La trei zile după instalare, monseniorul vizitase spitalul, apoi discutase cu directorul spitalului. Spitalul era mic, cu odăi înghesuite, în care nu încăpeau toți bolnavii. Episcopul propuse ca bolnavii să se mute în palatul episcopal, iar el se mută cu sora sa și cu menajera în clădirea spitalului. Și banii câștigați de episcop de la stat, ca leafă, merseră an de an la misiunile religioase, la închisori, la șefii de familie închiși pentru datorii, la profesorii prost plătiți din eparhia lui, într-un cuvânt, la mizerabili.

Când episcopul primi bani și de la consiliul general al județului, îi împărți și pe aceștia pentru hrana bolnavilor, pentru ajutorarea mamelor, pentru îngrijirea copiilor orfani și abandonați. De aceea, oamenii aleseră să îi spună monseniorul Bienvenu.

III Episcop bun, episcopie grea

Monseniorul se ducea în eparhia sa și vizita toate satele. Cum banii de trăsură se duseseră la binefaceri, cel mai adesea el călătorea călare pe un măgar. Celor care zâmbeau când îl vedeau, le amintea că și Isus călătorea la fel.

Episcopul era blând și le dădea oamenilor pilde pe înțelesul lor. Celor nepăsători cu nevoiașii le dădea exemplu pe cei dintr-un sat în care oamenii le reparau gratuit casele când se dărăpănau. Celor care se certau pentru moșteniri le dădea exemplu pe cei dintr-un ținut sărac. Acolo, când murea tatăl unei familii, băieții plecau în lume să muncească pentru a lăsa fetelor averea, să se poată mărita.

IV Faptele asemănătoare vorbelor

Monseniorul nu făcea diferențe între oamenii de rând și cei nobili sau bogați. Le vorbea la fel, cu umor și bunătate. O contesă înrudită cu el vorbea mereu de banii și titlurile pe care urma să le moștenească fiii ei de la niște rude. El îi recomandă o vorbă de-a sfântului Augustin, să-și pună speranțele în cei pe care nu-i vor moșteni.

Un preot ținu o predică despre milostenie. Zugrăvi înfricoșător focul iadului și minunat farmecele raiului. De atunci, un negustor vestit pentru zgârcenia lui începu să dea câte un bănuț cerșetorilor de la biserică. Monseniorul observă și spuse că negustorul își cumpără rai de câțiva bănuți.

Rostind o predică în catedrală, monseniorul le ceru celor de față să îi ajute pe nevoiași. Le aminti că oamenii sărmani, mizerabilii, trăiesc, cei mai mulți, în case care nu au ferestre, ci numai o ușă, pentru a plăti cât mai puțin impozitul pe uși și pe ferestre. De aceea se îmbolnăveau des și se vindecau greu. Alții făceau pâine o dată la șase luni, iar iarna o spărgeau cu toporul și o țineau douăzeci și patru de ore în apă ca să o poată mânca.

Era foarte înțelegător cu cei care greșeau, chiar și cu cei condamnați pentru faptele lor. Putea fi chemat oricând la căpătâiul bolnavilor și muribunzilor și căuta să le aline durerea prin speranță.

V Monseniorul Bienvenu își purta prea mult anteriele

Domnul Myriel dormea și mânca puțin. Dimineața mânca o bucată de pâine și o cană cu lapte. Făcea apoi multele treburi pe care le avea, în parohie sau în grădina sa.

La prânz mânca la fel ca dimineață, apoi ieșea și umbla pe câmp sau prin oraș, Fiindcă purta prea mult timp anteriele și erau uzate, purta mereu pe deasupra o pelerină.

Seara lua cina cu sora sa, supă și legume fierte în apă. Numai când avea vreun preot la masă, apărea și un pește sau o bucată de vânat. După cină stătea de vorbă o jumătate de oră cu cele două femei, apoi se retrăgea în camera sa, unde citea și scria diferite dizertații asupra textelor sfinte.

* * *

Sursa foto

Dă clic aici pentru Mizerabilii (2)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!
4468025380

4 comments

1 ping

Skip to comment form

  1. Diana

    Acest roman mi-a placut in mod deosebit. L-am citit de doua ori si cred ca l-as mai putea citi din nou desi am vazut si cateva „variante” ecranizate. :)

    1. Zinaida Strinu

      Diana, gând la gând! :)

  2. Roxana

    cartea asta imi vine sa o citesc in fiecare an, atat imi e de draga.

    1. Zinaida Strinu

      Și mie la fel, Roxana! :)

  1. MIZERABILII (2) de Victor Hugo. Povestire pe scurt

    […] « MIZERABILII (1) […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>