Povestiri ACASA Povestiri de lecturi scolare

«

»

SCAPARATOAREA (1)

Scăpărătoarea de Hans Christian Andersen

Partea întâi a povestirii pe scurt

scaparatoarea 1

Scaparatoarea de Hans Christian Andersen

     Un soldat venea pe drum de la război și s-a întâlnit cu o vrăjitoare. Ea i-a cerut să coboare în pământ prin scorbura unui copac și putea să ia câți bani dorește. În schimb, el trebuia să-i aducă de acolo o scaparatoare (amnar; obiect din cremene + oțel + iască, cu care se scapără pentru a produce scântei și a aprinde un foc).

      Vrăjitoarea i-a mai spus soldatului că va ajunge într-o încăpere mare, în care sunt trei uși ce dau în trei odăi. În fiecare odaie va găsi o ladă, iar pe ladă va ședea un câine cu ochii mari. Primul va avea ochii cât niște farfurioare, al doilea – cât niște roți de moară, iar al treilea – cât niște turnuri. Să ia fiecare câine și să-l așeze pe șorțul ei, apoi să ia câți bani dorește din lada respectivă.

     Soldatul a coborât în pământ și a făcut ce îi spusese vrăjitoarea. În prima ladă erau bani de aramă. A luat câți a putut, dar i-a aruncat când a văzut banii de argint din a doua ladă. I-a aruncat și pe aceștia când a găsit în a treia ladă numai bani de aur. Și-a umplut cu galbeni buzunarele, ranița, chipiul și cizmele, că abia mai putea să meargă. A luat scaparatoarea și a ieșit la lumina zilei.

     Vrăjitoarea i-a cerut soldatului scaparatoarea, dar acesta nu a vrut să i-o dea până când nu îi spune ce face cu ea. Baba nu i-a spus și soldatul a plecat cu scăpărătoare cu tot. S-a dus la oraș, a poposit la cel mai bun han, unde a luat cele mai frumoase odăi. Și-a cumpărat haine scumpe și a pornit prin oraș. Aflase că regele are o fată frumoasă, pe care nu putea nimeni să o vadă. Ar fi vrut el să o vadă, dar nu a izbutit.

     Soldatul s-a pus pe trai bun. Se ducea la petreceri, dar dădea bani și la săraci. Asta până când a cheltuit toți banii. Când a rămas fără bani, s-a mutat într-o odăiță sus, sub acoperiș. A rămas și fără slugi și fără prieteni.

     Într-o seară, stătea pe întuneric fiindcă nu avusese bani nici pentru o lumânare. Și-a amintit de scaparatoare și a scăpărat o dată. Pe ușă a intrat primul câine, cel cu ochii cât niște farfurioare. L-a întrebat ce poruncește, el i-a cerut niște bani, câinele a ieșit și s-a întors cu o pungă plină cu bani de aramă. Soldatul a scăpărat de două ori și a venit al doilea câine, cel cu ochii cât roțile de moară. Acesta i-a adus bani de argint. Al treilea, firește, i-a adus bani de aur.

Sursa foto

* * *

Dă clic aici pentru Scaparatoarea (2)!

Citește povestiri de lecturi pentru orice vârstă!

 

4468025380

2 pings

  1. CUFARUL ZBURATOR (2)

    […] Scăpărătoarea […]

  2. SCAPARATOAREA (2) de H.C.Andersen

    […] « SCAPARATOAREA (1) […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>