Povestiri ACASA Povestiri de lecturi scolare

«

»

CEI TREI FRATI IMPARATI (1)

Cei trei frati imparati de Petre Ispirescu

Partea întâi a povestirii pe scurt

cei trei frati imparati 1

Cei trei frati imparati

Erau cândva un om tare sărac și femeia lui. Ei aveau trei copii, care erau mai tot timpul flămânzi. Într-o zi, omul a găsit în pădure un cuib de pasăre cum nu mai văzuse până atunci. În cuib era un ou ca de găină, dar era foarte neted și strălucitor. Omul luă oul și se duse la târg, să-l vândă. Acolo, un neguțător îi dădu pentru acel ou două pungi pline cu bani.

Zăpăcit de bucurie, omul se duse și cumpără atâtea merinde că umplu un sac, spre marea bucurie a copiilor și a nevestei. A doua zi se duse din nou la cuib și mai găsi un ou. La târg, negustorul îl cumpără iute și pe acela. Ouăle erau de diamant și prețuiau de zece ori mai mult decât îi dădea el omului.

Câteva zile la rând, omul se duse iar și iar. Cu banii luă haine, scule și unelte. Mai târziu își făcu și o căsuță și dădu copiii să învețe carte. Într-o bună zi, găsi pasărea în cuib și o luă cu totul. Acasă, o puse într-o colivie și nu se mai duse zi de zi în pădure. Îi ajută pe toți din satul lui, apoi se apucă de negoț. Negoțul îi merse bine, așa că în scurt timp începu să umble și prin țări străine după treburile lui.

Odată, omul era plecat în depărtări și mama lipsea de acasă. Copiii luară pasărea ca să se joace cu ea. Unul văzu că sub o aripă era scris ceva. Niciunul nu înțelese literele acelea. Merseră împreună la dascăl și îl rugară să vină să citească el. Dascălul rămase uimit după ce citi. Le spuse însă copiilor că scrisul acela nu înseamnă nimic.

În scurtă vreme, dascălul se dădu pe lângă mama copiilor și îi suci mințile. Într-o zi, el îi spuse galeș că ar pofti să mănânce o pasăre, dar nu orice pasăre, ci găina din colivie. Femeia se împotrivi puțin, apoi încuviință. Dascălul dădu pasărea bucătăresei sale să o pregătească, poruncindu-i să nu lepede nimic din ea, ci să o frigă așa întreagă. El plecă la biserică și în timpul acesta veniră copiii femeii. Ei o rugară frumos pe bucătăreasă să le dea și lor puțin. Bucătăreasa, miloasă, le dădu câte un colț de pâine și câte ceva din pasăre: celui mare capul, celui mijlociu pipota, iar celui mic inima.

Venind de la biserică dascălul află că băieții gustaseră câte ceva din găină și se supără foarte rău. O convinse pe mama lor să-l lase să-i ducă la un prieten de-al lui. Gândul lui era să-i ducă în pădure și să-i spintece ca să ia capul, pipota și inima găinii înapoi și să le înghită el.

Cel care avea să mănânce capul avea să ajungă împărat. Cel care mânca inima avea să găsească la capul său o pungă cu bani de câte ori se va trezi din somn. Cel care avea să mănânce pipota, avea să devină năzdrăvan, atoateștiutor. De aceea, băiatul mijlociu, de îndată ce mâncă pipota, știu ce însemnase scrisul acela și ce avea să devină fiecare. Știu și ce avea în gând dascălul cu ei, așa că își îndemnă frații să fugă tustrei ca să scape cu viață.

* * *

Sursa foto

Vrei să citești mai departe ? Dă clic aici: Cei trei frati imparati (2) !

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
4468025380

14 comments

Skip to comment form

  1. Robert

    Zinaida, povestesti asa de bine
    ca pot zice ca esti profesoară

    1. Zinaida Strinu

      :D Sunt! Mergi în josul paginii și dă clic unde scrie ”Despre mine”.

  2. Mihaiela

    In cealalta site sunt mai lung poveste asta..De ce?

    1. Zinaida Strinu

      Aici este o povestire pe scurt a basmului.

  3. andreI

    Aveti povestire pt cele 12 fete de imparat si palatul fermecat

    1. Zinaida Strinu

      Da, Andrei. Du-te sub titlul blogului și dă clic unde scrie BASME. Apare lista basmelor pe care le-am povestit. Caută în listă, dă clic pe titlul pe care îl dorești și apare povestirea.

  4. Mariana

    Dar aveti si povestire la ”Povestea porcului” ?

    1. Zinaida Strinu

      Da, Mariana. Uită-te sub titlul blogului și dă clic unde scrie BASME, POVEȘTI. Apare o listă cu titluri, caută ce dorești și dă clic pe titlul respectiv, o să apară povestirea.

      1. Mariana

        Multumesc frumos!

        1. Zinaida Strinu

          Cu plăcere, Mariana !

      2. ana

        hey acesta este rezumat sau poveste?

        1. Zinaida Strinu

          Citește titlul site-ului…

  5. Mariana

    Buna ziua!Aceste povestiri m-au ajutat foarte mult la scoala si va multumesc ca va ocupati de acest site.Succes in continuare!!!

    1. Zinaida Strinu

      Bună ziua, Mariana ! Mă bucur să-ți fiu de folos ! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>