Povestiri ACASA Povestiri de lecturi scolare

«

»

GREUCEANU (1)

Greuceanu de Petre Ispirescu

Partea întâi a povestirii pe scurt 

greuceanu-1

Greuceanu

În vremea împăratului Roșu, niște zmei furaseră soarele și luna de pe cer. Împăratul trimise mulți voinici să le aducă,   răsplata fiind mâna fiicei lui, dar, cum nu reușiseră, le tăie capul. Atunci veni și Greuceanu.

Greuceanu era priceput la vorbă și, întâi, îl făcu pe împărat să ierte doi oameni de osânda la moarte. Totuși, nu reuși să îl înduplece să-i dea ajutor în căutările lui, fiindcă împăratul voia să fie drept față de toți voinicii.

Atunci, Greuceanu plecă la drum cu fratele său. Se opriră la Faurul-pământului, care îi dădu multe sfaturi folositoare. Faurul făcu chipul voinicului din fier și porunci să fie ținut în foc tot timpul.

Voinicul și fratele său se despărțiră. Luară fiecare câte o jumătate dintr-o basma, iar la locul despărțirii lăsară un cuțit înfipt în pământ. Care avea să vadă basmaua rupta în mijloc ori se va intoarce la cuțit și îl va găsi ruginit, avea să afle astfel că celălalt pierise.

Fratele lui Greuceanu umblă ce umblă, apoi, văzând soarele și luna pe cer, se întoarse. Găsi cuțitul curat și se bucură, apoi începu să îl aștepte pe Greuceanu.

După ce se despărți de fratele său, Greuceanu merse până ajunse la casele zmeilor. Se prefăcu într-un porumbel pe o ramură în fața casei. Acasă erau cele trei zmeoaice, mama și două fete, una mai mare, alta mai mică. Își dădură seama că era Greuceanu și intrară în casă. Voinicul se prefăcu într-o muscă și intră și el. Află că zmeii urmau să vină acasă, unul seara, altul la miezul nopții și al treilea în zori. Îi așteptă la un pod și îi ucise cu ușurință pe primii doi.

Al treilea zmeu era tatăl celor doi și era mult mai puternic. Se luptă ce se luptă cu el, apoi, ajutat de un corb care-i aduse apă să prindă puteri, îl înfipse în pământ până la gât. Zmeul îi spuse că soarele și luna sunt într-o culă (un turn), a cărei ușă se deschidea cu degetul cel mic al zmeului. Greuceanu tăie și capul acestui zmeu, apoi degetul cel mic, se duse și scoase soarele și luna din culă și le dăduse drumul pe cer. Plecă apoi spre locul de întâlnire cu frate-său.

* * *

Dă click aici pentru Greuceanu – 2 !

Sursa foto

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
4468025380

84 comments

3 pings

Skip to comment form

  1. Adrei

    Foarte frumos!!!

    1. Zina

      Mulțumesc pentru apreciere !

  2. Amalia

    Imi poti povesti si mie dumbrava minunata

    1. Zina

      Nu, Amalia, nu pot.

  3. nelu

    normal c am glumit. nu puneti asa ceva
    sarumana sarbatori fericite

  4. alex gh

    Ca sa fie mai pe scurt, mama ma pune sa povestesc ce ati scris dumneavoastra si oricum va pricepeti la povestit. Sarut-mana

    1. Zina

      Mde ! Bine ar fi să citești și textele originale. Ia citește tu ceea ce am scris pentru elevi sus, în dreapta, cu litere albe pe fond albastru.

  5. Anda

    Cat de interesant e basmul, defapt toate basmele
    dar ce frumos e si rezumatul facut de doamna zinaida
    :))

    1. Zina

      Așa e, draga mea. Toate basmele sunt minunate și merită să le citești în întregime. Povestirile mele pe scurt ajută doar la înțelegerea lor. :)

  6. Andrei

    scuza-ma , dar perfectul simplu de regula nu se foloseste in povestire

    1. Zina

      Cred că te gândeai la rezumat.

  7. XalbertX

    Eu am vazut si fimul de lau facut cu greuceanul si nu era asa,el nu avea frate si erau decat 2 zmei

    nu 5-6.

    1. Zina

      De regulă, filmele nu prea respectă textele literare.

  8. IzzaBelle

    Frumoasa povestirea , dar , am vazut ca ati scris „vazînd” , se scrie vazând.In rest , frumos.Sper ca v-am ajutat si ati înteles cum se scrie.

    1. Zina

      De fapt, se scrie „văzând” ! În rest, am înțeles. ;) :D

  9. like a boss

    Foarte bun rezumatul sper sa imi fie de folos!!

    1. Zina

      Dacă citești și textul întreg, sigur îți va fi de folos. :)

  10. Alexia

    Imi plac tare mult povestirile tale si eu sunt eleva si le citesc si-mi plac tare mult, Zinaida.

    1. Zina

      Mă bucur mult că îți plac, draga mea ! :)

  11. Daria

    Am omis faptul ca dumneavoastra aveti foarte multa rabdare! ;) Nu va supatati ca intreb :( , dar cati ani aveti ? O_O

    1. Zina

      Cauta si tu acolo jos unde scrie ”Despre mine”. Citeste si poti sa-ti faci o idee despre cati ani am…

      1. Daria

        ok

  12. Daria

    Doamna Zina , va multumesc mult pentru ajutorul dumneavoastra si timpul pe care in pierdeti pentru noi copii! :) Eu in clasa a V-a am multe fise de lectura si ca sa nu mai citesc toata povestea intru pe site-ul dumneavoastra si imi scutesc din timpul liber! =)) Va multumesc ! Saru* mana

    1. Zina

      Rau faci ! Numai daca citesti si povestea intreaga ramai cu ce trebuie in cap !

  13. maria-paula

    Inca o povestire frumoasa, felicitari doamna Zinaida. Mult respect !
    Craciun fericit si multa sanatate !

    1. Zina

      Mulțumesc, Maria-Paula ! Crăciun fericit și vacanță frumoasă îți doresc !

  14. Rares

    Este chiar foarte frumoasa, dar cam lunga. :D

    1. Zina

      Rares, cauta cartea si vezi cat de lunga e povestea originala ! *:) happy

      1. maria-paula

        Rares, daca nu stii ce este aia poveste lunga, citeste Harry Potter !

        1. Daria

          adevarat

  15. Alin

    Multumesc, Zinaida Strinu ! Foarte frumos rezumatul !!!

    1. Zina

      Cu placere, Alin ! Ma bucur ca ti-a placut povestirea mea pe scurt !

  16. Ramona

    Imi place foarte mult povestea ! Felicitari, doamna Zina!

    1. Zina

      Ma bucur ca iti place, Ramona ! Multumesc pentru felicitari !

  1. ZANA ZANELOR de Petre Ispirescu

    […] Greuceanu după Petre Ispirescu […]

  2. Povestea lui Stan Pățitul. Partea a doua - Povestiri de lecturi școlare

    […] Greuceanu după Petre Ispirescu […]

  3. Elector in fabula « VOXPUBLIKA| Platforma de comentarii, bloguri si analize a Publika.md

    […] lui Petre Ispirescu „Greuceanu” (ex-premierul Călin Popescu […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>