În seria Lecturi distractive, din romanul Inimă de câine de Mihail Bulgakov, un fragment pe care l-am intitulat
Masa festivă
Farfuriile decorate cu flori paradisiace înconjurate de o bordură lată neagră erau pline cu anghile, fructe de mare, felii subțiri de somon. Pe platoul greoi din lemn, o bucată de brânză triunghiulară și, într-un butoiaș de argint nimbat cu zăpadă, caviarul. Printre farfurii, mai multe pahare fragile și trei carafe de cristal cu vodcă de diferite culori. Toate aceste obiecte erau dispuse pe o măsuță de marmură lipită cu grijă de impozantul bufet de stejar în care străluceau argintăria și cristalurile. În mijlocul camerei, o masă masivă acoperită cu o față de masă albă. Pe masă, două tacâmuri, șervețele împăturite ca o tiară papală și trei sticle întunecate.
Zina (!) aduse platoul de argint cu capac, de unde răzbătea un fel de vuiet. Aburul care se degaja… și câinele simți imediat cum i se umple gura de apă. “Grădinile Semiramidei”, își spuse el, lovind podeaua cu coada.
- Adu-le aici, ordonă lacom Filip Filipovici. Doctore Bormental, vă rog, lăsați caviarul. Și dacă vreți să-mi ascultați sfatul, lăsați și vodca englezească și turnați din cea obișnuită, rusească. Doctorul surâse și umplu paharele cu vodcă incoloră.
- Distilată cu binecuvântarea statului ? se interesă.
- Doamne ferește, dragă prietene ! E alcool. Daria Petrovna fabrică, ea însăși, o vodcă remarcabilă.
- Se spune, totuși, că și cea de la stat e aceptabilă. 30 de grade.
Filip Filipovici îl întrerupse patern.
- Vodca trebuie să aibă 40 de grade, nu 30. Primo. Secundo, numai Dumnezeu știe din ce o fac. Mai remarcați, doctore, că numai proprietarii nu s-au lăsat jupuiți de bolșevici și nu au ajuns să mănânce antreuri reci și supă. Orice om care se respectă cât de cât sevrește antreuri calde. Ei, prinde !
- Hrăniți câinele în sufragerie, interveni o voce de femeie, și după aia nu-l mai puteți da afară.
- Nu-i nimic. Bietul animal e mort de foame.
Filip Filipovici vârî un colț al șervetului în guler și continuă.
- Hrana nu-i un lucru simplu. Dacă vă pasă de digestia dumneavoastră, nu vorbiți niciodată despre bolșevism și medicină și, mai ales, nu citiți ziare bolșevice în timpul mesei.
- Hm, dar nu sunt altele…
- Atunci nu citiți ! Am efectuat experiențe în clinica mea. Pacienții care nu citesc ziarele se prezintă minunat, în timp ce aceia cărora le-am dat să citească Pravda au pierdut cu toții din greutate.
Zina apăru pe pragul ușii lustruite. Câinele avu dreptul la o bucată mare de nisetru care nu-i plăcu, și imediat după aceea la o porție de friptură în sânge. După ce o înghiți, simți deodată nevoia să doarmă, nemaiputând să suporte nici măcar să vadă mâncarea. Ciudată senzație, constată el… Trebuie să fii idiot ca să fumezi după masă.
Un neplăcut fum albăstrui invadase sufrageria. Câinele visa, cu capul vârât între labele din față.



6 comments
1 ping
Marycix
30/12/2011 în 10:29 AM (UTC 3) Link to this comment
Tot timpul esti “in ton”cu timpul Zina! Acum este timpul meselor festive!
Marycix recently posted..Sfântul Ştefan
Zina
30/12/2011 în 10:46 AM (UTC 3) Link to this comment
Firește, ce haz ar avea sa public despre mese festive în post ?!
Blackwater
30/12/2011 în 5:53 PM (UTC 3) Link to this comment
Zina, un mic omagiu din partea lui Blackwater:
http://www.trilulilu.ro/ru4ever/459ec7d5009c78
Pe Trilulilu sunt toate cele cinci parti, cu traducerea in romana a filmului Inima de caine, sau Heart of a Dog in regia lui Vladimir Bortko, 1988. o intrebare de pe IMDB:
PS. Spune-mi daca intampini dificultati la gasirea filmului.
Zina
30/12/2011 în 6:02 PM (UTC 3) Link to this comment
Multumesc foarte mult, Blackwater !
Pe Trilulilu se vede perfect, chiar dacă pe bucățele. Pe imdb nu mi-am dat seama de unde să-i dau drumul :lol:
E o operă remarcabilă. Am citit cartea și am văzut piesa de teatru la Național, cu Rebengiuc în rolul lui Filip Filipovici și cu Marius Manole, remarcabil, în rolul ”câinelui”.
Mi-a lăsat un gust amar de fiecare dată…
Gina
30/12/2011 în 9:48 PM (UTC 3) Link to this comment
„Zina (!) aduse platoul de argint cu capac, de unde răzbătea un fel de vuiet. Aburul care se degaja… și câinele simți imediat cum i se umple gura de apă. “Grădinile Semiramidei”, își spuse el, lovind podeaua cu coada.„ hihihi!
Una dintre minunile lumii!
p.s.ai terminat pregătirile?
Gina recently posted..inima fiecărui om
Zina
31/12/2011 în 5:39 AM (UTC 3) Link to this comment
Era un câine școlit, după cum se vede !
Nu am terminat, mai am câte ceva de făcut, inclusiv tortul !
Neliniştitu' » Post Topic » Replay please!
31/12/2011 în 12:05 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] Ela Roseni, Zinnaida, Dana, Cristian Dima, Zina, Teo Negură. [...]