În categoria Lecturi distractive , din “Vițelul de aur” de Ilf și Petrov, un fragment pe care l-am intitulat
Dragoste curată
Dragoste încheiată
Exact la orele șaisprezece și patruzeci de minute, Vasisuali Lohankin declară greva foamei. Stătea întins pe o canapea de mușama, cu fața la speteaza canapelei și cu dosul la lume.
După ce răbdă de foame vreo douăzeci de minute, Lohankin se întoarse gemând și se uită la soția sa. Soția își arunca într-un sac de voiaj tot avutul său: niște flacoane și rujuri, câteva rochii și câteva perechi de chiloți.
- Varvara, pleci cu adevărat de la mine ?
- Da !
- La Ptiburdukov ?
- La !
- Dar de ce ? De ce pleci la el ? întrebă Lohankin cu o pasiune vițelină.
- Fiindcă-l iubesc.
- În cazul ăsta continui greva foamei ! strigă nefericitul soț. Am să zac aici până am să mor ! Și toată vina o s-o ai tu și cu inginerul Ptiburdukov. Ești o pațachină, Varvara, o târfă, o cățea.
- Vasisuali, nu mai face pe clovnul, spuse cățeaua. Plec. Adio. Îți las pe masă cartela ta de pâine.
Varvara se îndreptă spre ușă. Vasisuali sări de pe canapea și țipând “Ajutor!”, rupse cartela. Varvara se sperie, îl și văzu în minte pe soțul ei mort de foame. Se așeză pe sacul ei și începu să plângă cu lacrimi mari de crocodil. Lohankin rămase tăcut pe canapea. Nu voia deloc să se despartă de Varvara. Pe lângă o mulțime de defecte, Varvara avea și două calități de seamă: sâni mari și albi, plus slujbă. Vasisuali nu lucrase niciodată nicăieri. Slujba l-ar fi împiedicat să mediteze asupra importanței intelectualității în Rusia – pătură socială în care se îngloba și pe el.
Varvara nu mai plecă. A doua zi nu se duse la slujbă. Grevistul continua să zacă pe canapea. Nici medicul nu îl înduplecă să mănânce. Varvarei i se făcu milă de el “Suferă de foame din cauza mea.Totuși, ce pasiune !” La un moment dat chiar îi spuse lui Vasisuali “sărăcuțul”. Lohankin se gândi: “Încă puțină rezistență și Ptiburdukov nu o va avea pe Varvara mea !”
Noaptea, Varvara avu un vis îngrozitor. Vasisuali ajunsese un schelet din pricina puternicelor lui sentimente. De spaimă, Varvara se trezi. Vasisuali, cu fața la bufet, golise deja o conservă mare și acum luase încet capacul de pe o oală. Vârî degetele în ciorba rece și scoase de acolo o bucată de carne.
- Lohankin ! strigă Varvara cu o voce îngrozitoare.
Speriat, soțul în greva foamei scăpă din mână carnea, care căzu înapoi în oală cu un plescăit, făcând să se înalțe o fântână arteziană din stropi de varză și steluțe de morcovi. Varvara se îmbrăcă repede și în tăcere. Zadarnic se boci Vasisuali vorbind despre dragoste și moarte prin înfometare. Varvara îl părăsi pentru totdeauna, trăgând după ea sacul de voiaj cu chiloți și rochii, cu rujuri și flacoane.
ooooOoooo
În categoria Lecturi distractive, de același autor:
• Pietonii
Invitați: Coolnewz, Dana Diaconu,Daniel Rus, Dragoș Butuzea, Daurel, Eumiealmeu, Fosile și pietre, Gabriela Savitsky, Gina, Grișka, Ivanușka, Maricica, Max Peter, Mirela Pete și toți ceilalți iubitori de lecturi !
10 comments
1 ping
Gina
28/12/2011 în 10:01 AM (UTC 3) Link to this comment
Judecând după direcția pantofilor, respectiva doamnă este cam indecisă..
Gina recently posted..sic transit gloria mundi
Zina
28/12/2011 în 10:13 AM (UTC 3) Link to this comment
Cam da !
Max Peter
28/12/2011 în 7:13 PM (UTC 3) Link to this comment
Curat cu năbădăi!
)
Max Peter recently posted..Miercurea fără cuvinte – Vechi felicitări de Anul Nou
Zina
28/12/2011 în 9:09 PM (UTC 3) Link to this comment
Daurel
28/12/2011 în 8:50 PM (UTC 3) Link to this comment
Mereu ma minunez cat ne asemanam cu rusii; ma refer numai la zona urbana surprinsa de Cehov, Ilf si Petrov…;de altfel nici nu i-am citit pe altii…
Daurel recently posted..Presupun cã…
Zina
28/12/2011 în 9:13 PM (UTC 3) Link to this comment
În ceea ce priveste dragostea, cred că se aseamana toti oamenii de pe Pământ, din toate timpurile.
În privința scriitorilor ruși, parcă nu îmi vine să cred ce spui. Înclin să cred că îi negi făcând o confuzie între ruși și comunism. Rușii au avut scriitori mari, fără a fi comuniști. Cel mai mare roman al tuturor timpurilor este socotit Război și pace, de Tolstoi. E vorba de războiul cu Napoleon, nu de altul…
Daurel
28/12/2011 în 11:05 PM (UTC 3) Link to this comment
Cred ca eram mai linistit daca as face asemenea confuzie; din pacate primele carti citite au fost traduceri din literatura rusa…
Nu ma mir de basarabeni ca au ramas blocati in proiectul panslavist…Artistii rusi, deci si sciitorii, sunt periculos de talentati, deci si persuasivi….
Despre marea literatura n-am scris de vreo doi ani
http://daurel.wordpress.com/2009/03/07/metaliteratura-2/
Daurel recently posted..Presupun cã…
Zina
29/12/2011 în 7:19 AM (UTC 3) Link to this comment
Toți scriitorii mari sunt persuasivi, asta nu înseamnă să ne ferim de ei…
eumiealmeu
29/12/2011 în 10:38 AM (UTC 3) Link to this comment
imi place comentariul de dupa un semn al exclamarii… spuse cateaua…
stii ca/mi era frica sa nu cumva sa ramana fraiera cu el… mai ales ca eu nu sufar oamenii care nu se duc la lucru si traiesc pe spinarea cuiva? si auzi, mai era si aratoasa, mai si muncea…
Zina
29/12/2011 în 12:00 PM (UTC 3) Link to this comment
Hahaha ! Si mie mi-a fost frica atunci cand am citit cartea prima data !
O mie şi una de zile – 7 « Ioan Usca
28/12/2011 în 1:08 PM (UTC 3) Link to this comment
[...] Colţul cu muzică, Ela Roseni, Lecturi recenzate. 45.731283 21.235517 Share this:StumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe the first to like this [...]