«

»

CHIRITA IN IASI de Vasile Alecsandri

Povestiri pe scurt de lecturi recomandate elevilor si iubite de toata lumea !
In sectiunea Teatru, Chirita in Iasi sau Două fete și-o neneacă, comedie în trei acte de Vasile Alecsandri

Chirița în Iași

de Vasile Alecsandri


Trailerul filmului “Cucoana Chiriţa” (cu Draga Olteanu-Matei în rolul principal), în care au fost inspirat îmbinate elemente din piesele lui Alecsandri “Chirita in Iasi” şi “Chirita in provintie”.

Actul I.

chirita-in-iasi

Chirita în Iasi – Actriţa Stela Popescu

Pe la 1843, la vremea sărbătorilor de iarnă, sosi cucoana Chirita in Iasi,  împreună cu copiii ei: Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă. Înzăpeziţi la barieră, fură ajutaţi de doi escroci, Pungescu şi Bondici, în care Chiriţa văzu imediat doi gineri. Sosiră şi văduva Afin cu serdarul (căpitanul de jandarmi) Cuculeţ. Când auzi numele celor doi, serdarul îşi aminti că fusese vestit de sosirea unor escroci cu aceste nume, dar nu spuse încă nimic.

Actul II.

Venită Chirita in Iasi cu gândul să-şi mărite fetele, se pregătea acum să meargă cu ele la balul dat de văduva Afin. În acest timp, primi vizita văduvei şi a fiicei ei, Luluţa. Îi povesti văduvei cum îl convinsese cu greu pe bărbatul ei să o lase la Iaşi să le caute fetelor bărbaţi. El voia să le mărite cu doi boiernaşi de ţară, Brustur şi Cociurlă, dar ea voia gineri din Iaşi. Îi spuse că îi găsise pe boierii Bondicescu şi Pungescovici, căci aşa se prezentaseră Bondici şi Pungescu.

Văduva plecă şi Chiriţa se duse să se îmbrace. În lipsa ei sosiră cei doi, Bondici şi Pungescu. Găsind foaia de zestre a fetelor, cum apărură le şi declarară iubire şi le căzură în genunchi. Găsindu-i aşa, Chiriţa se bucură şi ea că scapă de măritişul fetelor şi le dădu binecuvântarea. Îi pofti apoi să le însoţească la balul “Afinoaiei”.

Actul III.

Chiriţa, fetele şi Guliţă, sosiră mult prea devreme la bal. Văduva Afin le oferi loja ei de la teatru, să meargă să vadă piesa “Două fete ş-0 neneacă”. Chiriţa îl lăsă pe Guliţă la gazdă, cu Luluţa, cu gândul deja la însurătoarea băiatului.

Sosi şi serdarul Cuculeţ. Află de la văduvă că şi-a găsit găsit Chirita in Iasi gineri, tocmai pe cei doi escroci pe care îi urmărea. Fusese anunţat de la Focşani că sunt nişte trişori şi chiar jucase cărţi cu ei, ca să-i prindă. Nu izbutise şi continua să-i urmărească.

Invitaţii începură să sosească, iar la urmă veni şi Chiriţa de la teatru, însoţită şi de cei doi pungaşi. Era foc de supărată, căci se recunoscuse în piesa de teatru.

Cuculeţ îi pofti pe cei doi escroci să joace cărţi. Începu şi dansul, iar pe Aristiţa şi Calipsiţa nu le poftea nimeni la dans. Luluţa observă cum trişează Pungescu şi spuse cu glas tare, spre bucuria serdarului, care îi arestă.

Disperată, Chiriţa leşină când află pe cine alesese drept gineri. Noroc că tocmai atunci sosi bărbatu-său, banul Grigori Bârzoi ot Bârzoieni. O trezi din leşin şi îi spuse că are să mărite fetele cu Brustur şi Cociurlă, fiindcă cucoana Chirita in Iasi nu fusese în stare să găsească decât nişte vânători de zestre.

===============

Sursa foto

Povestită pe scurt după același autor, citește și comedia:

4468025380

33 comments

4 pings

Skip to comment form

  1. Cosmina

    Bună ziua! Am citit cartea și am ales să caut și la dumneavoastră. În cartea mea Chirița află încă din actul 1 despre Bondici și Pungescu. Credeți că există mai multe cărți? Pentru că am nevoie la lecturile școlare și nu știu de unde să aleg: de la dumneavoastră (ar fi mai scurt și nu aș avea foarte mult de scris) sau din cartea mea?

    1. Zinaida Strinu

      Bună ziua ! Te rog să citești cu atenție, încă o dată, povestirea. Eventual și cartea !

  2. Andrei

    Mersi mult,maine trebuie sa predau la scoala ceva lecturi , povestirea dumneavoastra m-a ajutat mult !!!

    1. Zinaida Strinu

      Cu plăcere, mă bucur că pot să te ajut !

  3. Eliza

    Buna , iti urmaresc de mult site-ul , mi-au placut foarte mult toate povestile pe care le-ai scris.Bravo pentru toata munca depusa :)
    Am o intrebare aceasta povestire este ,,Chirita in Iasi doua fete s-o neneaca ,, .Am citit mai sus ca se numeste ,,Chirita in Iasi,, , dar eu am cartea si la cuprins asa o gasesc ,,Chirita in Iasi doua fete si o neneaca,,.Mersi :)

    1. Zinaida Strinu

      Mulțumesc pentru aprecieri ! :)
      Probabil că în acel cuprins a fost omis cuvântul ”sau”.
      Piesa se numește ”Chirița în Iași” sau ”Două fete și-o neneacă”

  4. eugen

    Multumesc mult, pur si simplu mi-ati salvat viata ! :)

    1. Zinaida Strinu

      Cu plăcere, mă bucur că am mai salvat o viață ! :D

  5. Cosmina

    Măine mă ascultă la română din “Chiriţa la iaşi” :((

    1. Zinaida Strinu

      Dacă ai citit cu atenție povestirea mea, nu se poate să nu iei o notă măcar bună, dacă nu foarte bună. Te rog să-mi scrii ce ai făcut, Cosmina.

  6. GaBI

    Va rog frumos sa-mi spuneti cate acte sunt pentru ca nu gasesc cartea!

  7. GaBI

    Va rog frumos sa-mi spuneti cate acte sunt pt ca nu gasesc cartea!

    1. Zinaida Strinu

      Nu numai ca nu gasesti cartea, dar nu esti nici prea atent ! :D Ia citeste primele doua randuri ale articolului ! Acolo, deasupra videoclipului ! ;)

  8. andreea

    sunt doar trei acte sau mai multe ???

    1. Zinaida Strinu

      Citeste cu atentie randurile de la inceput si ai sa afli.
      Sarbatori fericite !

  9. GEORGE RUSU

    ati povestit si chirita in voiaj si chirita in balon ?

    1. Zinaida Strinu

      Nu, poate le voi povesti candva.

  10. GEORGE RUSU

    e rezumatul de la ciclul chiritelor de v. alecsandri???

    1. Zinaida Strinu

      E povestirea comediei Chirița în Iași, după cum se vede din titlu. Am povestit și Chirița în provinție.

  11. mihaela roxana roberta

    imi place mult….multumesc mult dna zina…..
    mult respect…..

    1. Zinaida Strinu

      E bine că iti place, dar citeste si textul original, e neaparat necesar.

  12. Mihai

    Buna ziua :)
    Am o intrebare , sper sa nu va deranjez :d
    Este rezumatul la intreaga piesa sau mai lipseste ceva ?

    1. Zinaida Strinu

      Nu lipsește nimic.

  13. nycu

    este foarte tare aceasta scena nu credeti? 100% e tare frumos

    1. Zinaida Strinu

      E drept că e frumos ! Dar la teatru e cu mult mai frumos ! :)

  14. ra-one

    Ma bucur ca-i scurta !

    1. Zinaida Strinu

      Păi nu scrie acolo: lecturi povestite pe scurt ?! :)

  15. -X-

    Ferma ca intotdeauna.
    :)

    Pe vremea noastra nu se puteau face referate sau lucrari cu “copy and paste”. Cred ca si de aceea am invatat sa ne ordonam ideile si sa scriem.

    1. Zinaida Strinu

      Hm, interesant ! S-ar părea că mă cunoşti… Da aşa e, felul în care se făcea carte mai demult ne-a cultivat calităţi intelectuale şi morale greu de găsit la copiii de azi. Nu sunt ei de vină, însă. Trebuie să ne adaptăm şi să îi ajutăm pe cât putem.

  16. Ionut

    Zina imi dai voie sa pun asta si pe blogul meu?

    1. Zinaida Strinu

      Nu! Te-am rugat să scrii articole din capul tău, să nu mai copiezi de la alţii!

  17. incertitudini

    Simpatică lectură pentru o dimineață curată de sărbătoare!!

    1. Zinaida Strinu

      Nu am facut relatia asta cu sarbatoarea, dar acum, ca ai facut-o tu, descopar ca asa e :) Multumesc !

  1. VASILE ALECSANDRI celebrat de Google - Povestiri de lecturi școlare

    [...] Chirița în Iași [...]

  2. CHIRITA IN PROVINTIE de Vasile Alecsandri - Actul 2

    [...] Chirița în Iași Dacă ţi-a plăcut, trimite şi altora !FacebookGoogle +1Twitter [...]

  3. Miercurea fara cuvinte- Aseara ti-am luat margele… « lunapatrata

    [...] Sorin Usca,     Teo Negura,    Griska,    Caius,    Ilarie,    George Valah,    Zina,     Cati,    Silavaracald,     Vis si realitate,    Alicee,    Lady A,     [...]

  4. Mai,activistule! Emanatule! Mai, draga! « lunapatrata

    [...] Sorin Usca,     Teo Negura,    Griska,    Caius,    Ilarie,    George Valah,    Zina,     Cati,    Silavaracald,    Word Of [...]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>