Lecturi povestite
Romanul Ciocoii vechi si noi sau Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă, de Nicolae Filimon.
Urmare la “Ciocoii vechi si noi -4.”
Ciocoii vechi și noi
Hoţii
XIV. Ţin’te bine, arhon postelnice !
Vodă Caragea primi o scrisoare de taină de la un amic al său de la Poarta Otomană. Acesta îl vestea că padişahul primise reclamaţii împotriva lui, precum că jefuieşte ţara şi prigoneşte pe boierii de frunte. Vodă se îngrijoră şi se înfurie, pentru că trimitea anual peşcheşuri grele la otomani, iar acum hoţii uitaseră de zecile de mii de galbeni, de berbeci, unt, miere, grâu…
Tocmai în acel moment sosi postelnicul Andronache Tuzluc, să întrebe cum răspunsese banul C. la cererea făcută de vodă în numele lui. Auzind, vodă sări în sus de mânie şi îi spuse că banul l-a refuzat, fiindcă e cel mai mare dintre toţi hoţii şi un om necinstit în toate. Înfuriindu-se şi mai rău, vodă îi ceru să obţină până a doua zi o scrisoare în care banul C. să scrie că îl iartă pentru că avusese neruşinarea să îi ceară fata de soţie.
Postelnicul se duse la banul C. şi întâi îl minţi, spunând că are nevoie de scrisoare fiindcă vodă voia să îl însoare cu o nepoată a lui şi vrea să fie sigur că nu se supără banul. Bătrânul boier îşi dădu seama de minciună şi nu voi să-i dea scrisoarea. Atunci postelnicul căzu în genunchi şi spuse adevărul. Dacă nu aducea scrisoarea, îl aştepta pedeapsa cu ţintuirea în poartă. De milă, banul i-o dădu, postelnicul o duse lui Vodă Caragea şi reintră în graţiile lui mai tare decât înainte.
XV. Scene de viaţă socială
Iarna lui 1817 se instalase devreme şi îi izgonise prin case pe locuitorii din clasa de mijloc a Bucureştilor. Vara, aceştia petreceau după placul inimii la grădinile Breslea, Barbălată, Cişmigiu şi Giafer.
Neguţătorii şi meşteşugarii, cu familiile lor, întindeau masa la iarbă verde, beau şi mâncau, jucau hora şi alte dansuri populare, apoi iar beau, mâncau şi glumeau. În timpul acesta lăutarii cântau fără oprire, când melodii de joc, când cântece de dragoste. Copiii mâncau cozonaci şi covrigi, alune prăjite şi floricele de porumb, apoi luau şerbet şi bragă. Băieţii se jucau cu mingea şi cu arşicele, iar fetiţele se jucau de-a ascunselea ori de-a baba oarba.
Boierii petreceau mai altfel. Se plimbau cu caleşti şi butci cu arcurile poleite, se adunau mai multe familii la un loc şi, dacă voiau să mănânce la o grădină, nu mergeau decât la grădina lui Scufa, la via Brâncoveanului din Dealul Spirii şi la grădina lui Belu de lângă Văcăreşti, departe de ochii oamenilor de rând.
Boierii cei tineri deprinseseră repede moda luxului şi risipei, dictată de copiii lui Vodă, domniţa Ralu şi beizadeaua Costache, principele moştenitor. Răul cel mai mare, care îi cuprinsese pe mai toţi, era jocul de cărţi. Unul dintre cei mai aprinşi jucători era postelnicul Tuzluc, care fura ca un tâlhar şi cheltuia ca un nebun. El dădea şi cele mai mari şi strălucite petreceri şi cele mai distrugătoare jocuri de cărţi.
La 3o noiembrie, de Sfântul Andrei, era ziua numelui postelnicului. Se pregăti de masă şi petrecere, aducând de la Constantinopole tot ce se găsea mai scump pentru a pune pe masă alături de bunătăţile ţării. După ce oaspeţii fură serviţi întâi cu dulceaţă, apoi cu migdale, năut prăjit şi vutcă de izmă şi în sfârşit cu cafea şi cu tutun în ciubuce, se puseră pe vorbit până când beizadea Costache, plictisit, ceru să pună masa.
Până când să pună masa, postelnicul îi pofti pe toţi în odaia în care erau o masă pentru jocul de cărţi şi una pentru şah. Cei mai mulţi se aşezară în jurul mesei de cărţi. Unul, baronul Calicevschi, îi învăţă să joace stos şi le goli buzunarele de mii de lei. Nu suferiră prea mult, căci hoţii jefuiseră sărmanii şi nu munciseră pentru aceşti bani. Baronul reuşi să îl atragă şi pe beizadea Costache. Îl lăsă întâi să câştige, apoi îi luă toţi banii. În sfârşit, se duseră la masă, mâncară şi băură cât putură, apoi plecară. Postelnicul plecă şi el de acasă, către Chera Duduca.
2 comments
4 pings
-X-
28/06/2011 în 3:53 PM (UTC 3) Link to this comment
Vremurile s-au schimbat, moravurile au ramas cam tot aceleasi …
Imi plac arhaismele din text. Dau multa culoare naratiunii
Zina
28/06/2011 în 6:06 PM (UTC 3) Link to this comment
Fireşte, s-au imprimat în ADN !
În ceea ce priveşte arhaismele, încerc să păstrez spiritul operei literare şi prin limbajul folosit în povestire, căci mă tem că mulţi dintre elevii care citesc povestirea aici nu vor pune mâna pe cartea respectivă niciodată. Şi e mare păcat, pierd mult, fiindcă o povestire este, oricât ar fi ea de bună, o imagine palidă şi micşorată a originalului.
Ciocoii vechi şi noi -4. Luare de mită. LECTURI
28/06/2011 în 11:47 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] (Urmează ” Ciocoii vechi şi noi -5″) [...]
Miercurea fara cuvinte – Sa ne iubim! « lunapatrata
28/06/2011 în 10:38 PM (UTC 3) Link to this comment
[...] Marin, Mesterul Manole, Mirela, Nea Costache, Zina, Sophie, Raza mea de soare, Se-cret, Silavaracald, Vero, [...]
Miercurea fara cuvinte- Tehnologie germana de varf | coolnewz about hot thingz
28/06/2011 în 11:28 PM (UTC 3) Link to this comment
[...] Skorpio, Shanya, Silviana, SLVC, Soacra, Tudor, Summerday, Teme pentru acasa, Teo, Laura, Zack, Zina, Related Posts:Miercurea fără cuvinte: Victoria socialismuluiGazeta de perete #23Miercurea fara [...]
CIOCOII VECHI SI NOI - 6
23/01/2012 în 6:44 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] « CIOCOII VECHI SI NOI – 5 [...]