«

»

CRAIASA ZAPEZII (1)

Povestiri pe scurt ale unor scrieri recomandate elevilor, indragite si de adultii amatori de lecturi.
In sectiunea Basme, povestiCraiasa zapezii, care face parte din volumul Basme de Hans Christian Andersen, una dintre cele mai frumoase carti pentru copii Basmul este compus din sapte povestiri strans legate intre ele.

craiasa-zapezii

Craiasa zapezii l-a luat pe Karl cu ea in sanie

Craiasa zapezii

de Hans Christian Andersen

I. O oglindă şi nişte cioburi

A fost o dată un vrăjitor rău, care făcuse o oglinda după sufletul lui. Tot ce era bun şi frumos se vedea în oglinda aceea neclar şi urâţit, iar ceea ce era urât,  se vedea foarte clar,  dar şi mai urât. Ucenicii lui s-au dus cu oglinda peste tot pe pământ, aşa că vrăjitorul a vrut să meargă şi în cer, să râdă de îngeri şi de Dumnezeu.

Cu cât urca mai sus,  oglinda tremura şi se strâmba, până când a căzut din mâinile lui pe pământ şi s-a spart în mii şi milioane de bucăţi. Unele mici, care au intrat în ochii oamenilor şi i-au făcut să vadă strâmb şi să gândească sucit, altele mari, din care unii au pus la ferestre şi vedeau afară strâmb şi judecau nedrept.

II. Un băieţaş şi o fetiţă

Într-un oraş mare, în două case înghesuite, trăiau doi copii, un băiat şi o fată, Karl şi Gretchen, care se iubeau ca fraţii. Stăteau la mansardele celor două case, iar părinţii lor puseseră la streaşină câte un vas în care plantaseră câte un trandafir. Trandafirii făcuseră o boltă şi cei doi copii stăteau şi se jucau sub ea. Iarna stăteau înauntru, făceau câte un rotocol în ferestre şi se priveau.

Când ningea, bunica le spunea la amândoi poveşti despre Craiasa Zapezii, regina fulgilor de zăpadă. Seara, băiatul a văzut-o pe crăiasă, o femeie frumoasă, dar de gheaţă, care i-a făcut semn cu mâna şi l-a speriat.

A plecat iarna, a venit din nou vara, au înflorit trandafirii, cei doi copii stăteau sub boltă şi făceau lectură dintr-o carte, când deodată Karl spuse că l-a lovit ceva în piept şi i-a intrat ceva în ochi. Fetiţa se uită în ochii lui, dar nu văzu nimic.  Erau cioburi din oglinda cea vrăjită.  Băiatul începu să vadă lucrurile urâte şi inima lui începu să-şi piardă bunătatea şi să îngheţe. O izgoni pe Gretchen, dădu cu piciorul în cutia cu trandafiri şi rupse un trandafir. Din ziua aceea Karl începu să fie răutăcios, să se strâmbe şi să batjocorească pe toată lumea: pe Gretchen, pe bunica, pe toţi vecinii.

A venit iarna din nou. Karl se duse cu săniuţa în piaţă şi se agăţă de  o sanie mare, albă, în care stătea cineva înfăşurat într-o blană albă şi cu o căciulă de blană albă pe cap. Ningea cu fulgi mari şi deşi, iar băiatul nici nu îşi dădu seama când ieşiră din oraş. Fulgii de zăpadă se făceau tot mai mari si când ajunseră cam cât nişte găini albe, săriră într-o parte şi alta, iar sania se opri.

În sanie era Craiasa Zapezii. Îl luă lângă ea, în blana de urs alb, dar băiatul simţi de parcă l-ar fi aruncat în viscol. Îl sărută pe frunte şi Karl întâi îngheţă, apoi nu mai simţi frigul. Crăiasa îl sărută a doua oară şi el uită de Gretchen şi de bunica şi de toţi. Craiasa Zapezii îi spuse că nu îl mai sărută, fiindcă poate să moară, apoi s-au înălţat până în nori şi au zburat peste mări şi ţări.

* * *

Dă click aici pentru Craiasa Zapezii – 2 !
4468025380

10 comments

4 pings

Skip to comment form

  1. Ella

    As vrea sa postati mai multe rezumate cu povesti de Craciun,va rog! :((

    1. Zina

      Chiar de curând am postat ”Poveste de Crăciun” de Charles Dickens. Caută la nuvele.

  2. Bogdan

    Daca doamne de romana nea dat sa facem rezumatu la Craiasa Zapezii e bine sus sa scriu ????

    1. Zina

      Te rog sa reformulezi intrebarea, nu am inteles ce doresti sa stii.

  3. karina

    cand ne da doamna de citit in vacanta de iarna e tare!

  4. Silving

    Ei,asa da ;) :D

    1. Zina

      Nu știi ce m-am bucurat când am văzut că este povestea ta favorită și știam că eu o povestisem pe scurt pe blogul meu ! :)

  5. cartim

    Cum nu imi placeau povestiile aceasta este cea buna povestire despre Craiasa Zapezii pecare am citit-o .

    Madus repede sa citesc urmarea :P

  6. david

    Buna seara! As dori o colaborare cu blogul dumneavoastra , link exchange. Nume 2 blackjack Link http2blackjack1.wordpress.com . Daca sunteti de acord astept un mesaj de confirmare pe blog. Multumesc !

    1. Zina

      Mesajul este pe blogul dvs. Şi eu vă mulţumesc !

  1. CRAIASA ZAPEZII de Hans Christian Andersen - 2

    […] « CRAIASA ZAPEZII de Hans Christian Andersen – 1 […]

  2. BOBOCUL DE RATA CEL URAT de Hans Christian Andersen

    […] Crăiasa Zăpezii […]

  3. Lecturi: Crăiasa Zăpezii 2 - Lecturi povestite pe scurt

    […] cei de acasă plângeau după Karl, crezând că a murit. Primăvara, când au sosit razele de soare şi rândunelele, Gretchen le tot […]

  4. Lecturi: Crăiasa Zăpezii 1 - Ziarul toateBlogurile.ro

    […] Lecturi: Crăiasa Zăpezii 1 Mon Jan 31, 2011 8:00 am Crăiasa Zăpezii l-a răpit pe Karl de lângă bunica şi de lângă Gretchen, după ce cioburi din oglinda vrăjită îi intraseră în ochi şi în inimă şi îl schimbaseră pe băiat în rău. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>