Povestiri ACASA Povestiri de lecturi scolare

«

»

BIBLIA (5) – David şi Goliat

Povestiri pe scurt – Biblia

Consider că este necesară şi obligatorie cunoaşterea Bibliei măcar pentru perspectiva culturală. Multe opere de artă au subiecte inspirate din Biblie, ori fac referiri la întâmplări biblice. Menţionez doar opera Samson şi Dalila de Camille Saint-Saens, statuia lui David de Michelangelo, Adam si Eva, romanul lui Liviu Rebreanu. Mai amintesc şi “Dacă dragoste nu e, nimic nu e”, celebrele cuvinte cu care încheia Marin Preda romanul Cel mai iubit dintre pământeni, ce i-au fost atribuite scriitorului de mulţi care nu ştiau că el cita din Biblie cuvintele apostolului Pavel !

Urmare la Biblia – 4 Timpul lui Iosua

Biblia

Vechiul Testament

David si Goliat

Bătrânul Samuel îl unse rege al evreilor pe Saul. Poporul s-a bucurat că are un rege, dar, după o vreme, Samuel i-a spus  să meargă să ucidă neamul Amalec şi neamul Ierim şi să nu ia nimic din ce era al lor. Regele nu l-a ascultat, ci a luat cu el oile şi vitele. Samuel s-a întristat şi nu a vrut să îl mai vadă niciodată. Dumnezeu a ales alt rege, pe David, un tânăr bălan, voinic, frumos la faţă şi cu vorba plăcută.
Pe Saul îl bântuia din când în când un duh rău şi nu se liniştea decât la cântarea din harpă. Îl luă să îi cânte chiar pe David, care era foarte iscusit în cântări. În vremea aceea filistenii năvaliră peste israeliţi, iar aceştia îşi adunară şi ei oştile.

David şi Goliat

Biblia – David și Goliat

Dintre filisteni ieşi Goliat, un luptător uriaş, acoperit cu platoşă şi coif şi scut de aramă , cu o suliţă mare şi grea, cu vârful de fier. Goliat chemă să vină să se lupte cu el un israelit, dar nu se încumetă niciunul, aşa era de fioros. Când David află, dori să lupte el cu Goliat. Regele îi dadu coiful şi zalele şi armele sale, dar David le lepădă, îşi luă toiagul, cinci pietre din râu şi praştia şi se duse către Goliat.

Uriaşul îl privi cu dispreţ pe David şi îi spuse că îl va răpune, dar acesta nu se temu.  Trase cu praştia şi îl nimeri pe Goliat drept în frunte, iar acesta căzu la pământ. Atunci David alergă la el, îi luă sabia şi îi tăie capul. Filistenii, văzând că Goliat a pierit, o luară la fugă, iar oastea lui Israel după ei, ucigându-i pe toţi.

David luă capul şi armele lui Goliat şi se duse la Ierusalim, unde tot poporul nu mai contenea cu laudele. Regele s-a mâniat foarte rău că oamenii îl cinstesc atâta pe David pentru uciderea lui Goliat şi a prins să îl duşmănească. A incercat chiar să îl ucidă, dar mâna Domnului era asupra lui David şi l-a păzit, ca şi Ionatan, fiul regelui , care l-a vestit când era în primejdie şi l-a ajutat să fugă.

Mult timp l-a urmărit Saul pe David, dar într-o vreme filistenii au pornit iar război, iar regele şi fiii lui şi-au găsit moartea. David a fost uns rege la Hebron, dar Abner, un general al lui Saul, a pus în scaunul regal pe un altul. S-au dus mulţi ani lupte pentru domnie, dar până la urmă generalul şi regele lui au murit, iar David a devenit rege cu puteri depline. A mers la Ierusalim şi a ridicat cetatea Sion, unde a fost reşedinţa lui.

Regele David a mutat chivotul Legii pe muntele Sion, în noul cort sfânt pe care îl făcuse pentru acesta. A rânduit preoţii şi a strâns cântările numite psalmi în cartea Psalmilor sau Psaltirea. Cele mai multe au fost făcute chiar de el, de aceea i s-a mai spus Regele cântăreţ.

După ce o luă pe Batşeba, femeia lui Urie, şi şi-o făcu nevastă, după ce fu urmărit de fiul său, Abesalom, care voia tronul dar şi-a găsit moartea, David, acum bătrân, l-a uns ca urmaş la tron pe fiul său Solomon.

* * * 

Text adaptat după Mica Biblie, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001

Dă click aici pentru Biblia (6) Judecata lui Solomon !

4468025380

2 pings

  1. BIBLIA (4) - Timpul lui Iosua . Samson si Dalila

    […] click aici pentru Biblia (5) David si Goliat […]

  2. BIBLIA (6) - Judecata regelui Solomon

    […] Urmare la Biblia- 5 David și Goliat […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>