Lecturi povestite
În secțiunea Nuvele, Doua loturi, nuvelă de Ion Luca Caragaiale
ION LUCA CARAGIALE
n.1852 – d.1912
Considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români, a scris piese de teatru (“O scrisoare pierdută“, “O noapte furtunoasă” etc.), nuvele şi povestiri (“Două loturi“, “Cănuţă, om sucit“…), momente şi schiţe (“Domnul Goe“, “Vizită“, “Bubico“…), dar şi numeroase pamflete în jurnalele vremii.
Citeşte mai multe despre biografia lui Ion Luca Caragiale !
Doua loturi
De trei zile, domnul Lefter Popescu caută înnebunit prin casă doua loturi, două bilete de loterie. Cu mai mult timp în urmă cumpărase câte un bilet la două mari loterii. Banii de bilete erau de împrumut, ca să-i poarte noroc. Îi luase de la domnul căpitan Pandele, căruia îi promisese zece la sută din câştig, iar acesta îi ceruse să-i noteze pe un carnet numerele biletelor. Cu trei seri în urmă, căpitanul venise ca o furtună la dl.Popescu şi îi spusese că au câştigat cu amândouă biletele, nu orice sumă, ci loturile cele mari.
De atunci, dl.Lefter a răsturnat casa de zece ori, până a căzut pe o canapea sfărâmat de oboseală. A aţipit un sfert de oră şi deodată s-a ridicat exclamând că şi-a amintit unde sunt cele doua loturi. In jacheta cenuşie de vară, în buzunarul de la piept. Pe măsură ce el îşi amintea, madam Popescu se schimba la faţă. Când dl.Popescu îi ceru să aducă jacheta, ea îi spuse îngrozită că a dat-o unei chivuţe, în schimbul a zece farfurii. Dl.Lefter îi porunci straşnic să aducă farfuriile şi începu să le spargă una câte una, în timp ce cucoana se scutura la fiecare de parcă ar fi fost biciuită.
Pe înserat, dl.Lefter şi căpitanul Pandele, comisarul Turtureanu de la secţie şi doi sergenţi erau într-o birjă care îi ducea spre casa chivuţei Ţâca. Ajunşi acolo, sergenţii s-au postat în dosul casei, iar comisarul, dl.Popescu şi căpitanul intrară in casă. Aici erau numai o fetică şi o ţigancă bătrână care gătea prune cu carne. Fură duşi în odaia in care se aflau două paturi cu grămezi de încălţăminte şi de haine vechi, iar sub ele, fel de fel de farfurii şi sticlărie. Cum văzu hainele, dl.Lefter se repezi să-şi caute jacheta, dar nu o găsi. Sosi şi Ţâca, obosită şi înfometată. Nici nu intră bine, şi cei trei bărbaţi o luară la mijloc întrebând unde e jacheta. La început nici nu şi-a dat seama despre ce e vorba, dar după ce dl.Lefter i-a amintit că a dat zece farfurii pentru jachetă, le-a spus că e îmbracată cu ea, că e gravidă şi îi e frig. Apoi s-a dezbrăcat şi le-a dat-o.
Degeaba a căutat dl.Popescu prin toate buzunarele, degeaba a descusut toate cusăturile, degeaba a ameninţat-o pe chivuţă, cele doua loturi nu erau, iar ea nu ştia nimic. Le-au dus pe toate trei ţigăncile la secţie, dar nici acolo nu au aflat nimic de la ele. Le-au lăsat în arest, nemâncate, poate şi-or aminti sau or spune până la urmă unde sunt biletele. Ei s-au dus la berărie, unde dl.Popescu a dat ochii cu şeful său, căruia îi trimisese o scrisorică prin care îşi motivase absenţa de la servici spunând că este bolnav. Plecând de la berărie, dl.Lefter îl însoţi la secţie pe comisar, cu intenţia de a mai sta de vorbă o dată cu femeile arestate. Îi aştepta însă o surpriză neplăcută. Inspectorul trecuse pe acolo şi le eliberase pe cele trei. Degeaba izbucni mânios dl.Lefter împotriva autorităţii, comisarul Turtureanu se făcu a nu auzi , iar dl.Lefter plecă de la secţie strigând.
După ce rătăci pe străzi toată noaptea, în zori se gândi să mai treacă o dată pe la casa ţigăncilor. Bătu la uşă încetişor, dar nu răspunse nimeni, căci dormeau duse. Se aşeză pe marginea prispei şi îşi aprinse o ţigaretă, gândindu-se cât să le promită pentru bilete. Când se treziră şi dădură cu ochii de el, ţigăncile se puseră pe urlat, iar cea bătrână îi aruncă drept în ochi o strachină cu prune sleite. Apoi îl tăvăliră prin noroiul din curte, lovindu-l care cu o cratiţă, care cu un lemn, care cu un târn.
Când ajunse acasă, într-un hal care o făcu să plângă pe madam Popescu, mai găsi şi o scrisoare de la un prieten şi coleg, care îi spunea să se ducă neapărat la serviciu, fiindcă şeful are nevoie de un dosar încuiat în sertarul său de la birou. Dl.Popescu se spălă, se schimbă şi se duse la serviciu. Acolo, şeful îi ceru cu asprime dosarul cu pricina.
Îşi descuie sertarul, apucă un vraf de hârtii şi, deodată, printre degete îi căzură biletele de loterie ! Cu un calm aparent el ascunse cele doua loturi în sân, apoi luă o coală de hârtie şi îşi scrise demisia din serviciu. Se duse la şef, îi dădu dosarul, îi dădu şi demisia, apoi plecă să-şi ridice câştigurile cele mari. La bancă descoperi că, de fapt, biletul de la o loterie avea numărul câştigător de la cealaltă loterie şi viceversa, adică invers, deci nu câştigase nimic. Începu să ţipe, să-şi dea palme peste faţă şi pumni în cap, până când bancherul chemă poliţia…
Autorul propune un sfârşit imaginar, în care, după mulţi ani, madam Popescu ar fi ajuns maica Elefteria la o mânăstire şi ar fi avut mania de a strânge mereu cioburi, iar dl.Popescu, devenit un moşneag micuţ şi scofâlcit, s-ar fi plimbat pe bulevarde şoptind mereu acelaşi cuvânt: “Viceversa”. Apoi încheie spunând drept că nu mai ştie ce s-a întâmplat cu cei doi după scandalul de la bancă !
ooooOoooo


24 pings
Lecturi: Triumful talentului... - Lecturi povestite pe scurt
04/02/2011 în 11:11 PM (UTC 3) Link to this comment
[...] de Ion Luca Caragiale. Lectură povestită pe [...]
Lecturi: Arendaşul român - Lecturi povestite pe scurt
04/02/2011 în 11:15 PM (UTC 3) Link to this comment
[...] de Ion Luca Caragiale. Lectură povestită pe [...]
Lecturi: Bacalaureat - Lecturi povestite pe scurt
04/02/2011 în 11:18 PM (UTC 3) Link to this comment
[...] de Ion Luca Caragiale. Lectură povestită pe [...]
LECTURI: O noapte furtunoasă-2
15/03/2011 în 9:23 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] de teatru, comedie, de Ion Luca Caragiale. Lectură povestită pe [...]
LECTURI: O noapte furtunoasă-1
15/03/2011 în 11:08 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] de teatru-comedie în două acte de Ion Luca Caragiale. Lectură povestită pe scurt. Iată un fel de trailer, de fapt fragmente din tezaurul Arhivei [...]
LECTURI: O noapte furtunoasă - 3
16/03/2011 în 8:02 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] de teatru-comedie în două acte de Ion Luca Caragiale. Lectură povestită pe [...]
LECTURI: O scrisoare pierdută - 1
17/03/2011 în 8:01 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] de teatru – comedie de Ion Luca Caragiale. Lectură povestită pe [...]
LECTURI: O scrisoare pierdută - 2
17/03/2011 în 8:14 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] de teatru – comedie de Ion Luca Caragiale. Lectură povestită pe [...]
LECTURI: O scrisoare pierdută - 4
18/03/2011 în 8:17 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] de teatru – comedie de Ion Luca Caragiale. Lectură povestită pe [...]
LECTURI: O scrisoare pierdută - 3
18/03/2011 în 8:20 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] de teatru – comedie de Ion Luca Caragiale. Lectură povestită pe [...]
La hanul lui Mânjoală
27/04/2011 în 3:59 PM (UTC 3) Link to this comment
[...] de Ion Luca Caragiale. Lectură povestită pe [...]
LECTURI: La hanul lui Mânjoală
10/05/2011 în 12:26 PM (UTC 3) Link to this comment
[...] de Ion Luca Caragiale. Lectură povestită pe [...]
Lecturi: Boul şi viţelul
06/06/2011 în 7:23 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] nume, dar cu conţinuturi şi sensuri diferite, de autori diferiţi: Grigore Alexandrescu şi Ion Luca Caragiale, care l-a parafrazat pe cel dintâi. Lectură pentru cei care doresc să cunoască mai bine [...]
Târgul Moşilor. Poveşti de Bucureşti 4 « Clipe de Cluj
05/07/2011 în 12:46 PM (UTC 3) Link to this comment
[...] cele ale lui nenea Iancu. Iată un fragment din momentul “Moşii (Tablă de materii)” în care I.L.Caragiale înşiră în stilul său comic tot ce puteai găsi laTârgul Moşilor în anul [...]
Targul Mosilor. Povesti de Bucuresti 4
31/08/2011 în 5:45 PM (UTC 3) Link to this comment
[...] cele ale lui nenea Iancu. Iată un fragment din momentul “Moşii (Tablă de materii)” în care I.L.Caragiale înşiră în stilul său comic tot ce puteai găsi laTârgul Moşilor în anul [...]
IN VREME DE RAZBOI
30/01/2012 în 7:42 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] Zina Lecturi povestite În secția Nuvele, povestirea pe scurt a nuvelei In vreme de razboi de Ion Luca Caragiale In vreme de [...]
LANTUL SLABICIUNILOR de Ion Luca Caragiale
17/02/2012 în 9:00 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] Zina Lecturi povestite Din secțiunea Schițe, Lantul slăbiciunilor de Ion Luca Caragiale. Lantul [...]
MAMA... de Ion Luca Caragiale
03/03/2012 în 7:37 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] În secțiunea Basme, povești, Mama…, poveste de Ion Luca Caragiale. [...]
KIR IANULEA de Ion Luca Caragiale - partea I
07/03/2012 în 9:00 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] Zina Lecturi povestite În secțiunea Nuvele, Kir Ianulea de Ion Luca Caragiale Kir [...]
UN PEDAGOG DE SCOALA NOUA de Ion Luca Caragiale - partea I
09/03/2012 în 9:20 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] secția Schițe, patru schițe reunite sub titlul Un pedagog de scoala noua, de Ion Luca Caragiale Un pedagog de scoala [...]
FIVE O'CLOCK de Ion Luca Caragiale - Lecturi povestite pe scurt
09/03/2012 în 10:24 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] Zina Lecturi povestite În secțiunea Schițe, Five o’clock de Ion Luca Caragiale Five o'clock [...]
UN PEDAGOG DE SCOALA NOUA de Ion Luca Caragiale - partea a II-a
10/03/2012 în 9:01 AM (UTC 3) Link to this comment
[...] În secția Schițe, patru schițe reunite sub titlul Un pedagog de scoala noua, de Ion Luca Caragiale [...]
KIR IANULEA de Ion Luca Caragiale - partea a II-a
10/03/2012 în 4:15 PM (UTC 3) Link to this comment
[...] by Zina Lecturi povestite În secțiunea Nuvele, Kir Ianulea de Ion Luca Caragiale [...]
O FACLIE DE PASTE
11/03/2012 în 12:29 PM (UTC 3) Link to this comment
[...] Zina Lecturi povestite În secția Nuvele, povestirea pe scurt a nuvelei O faclie de Paste de Ion Luca Caragiale O faclie de [...]